În perioada 16-18 aprilie 2012, la Londra s-a desfăşurat o nouă ediţie a Târgului Internaţional de Carte (The London Book Fair), care a adunat laolaltă profesionişti din toată lumea. Specificul târgului este diferit de cel din România, The London Book Fair fiind un spaţiu global de negociere a drepturilor de autor şi de vânzare a acestora, precum şi un loc în care profesioniştii pot discuta despre problematici legate de distribuţia in print, audio, TV, digitală sau de film. La această ediţie au fost invitaţi numeroşi autori din China, iar focusul tematic al târgului a fost asupra acestei ţări, considerată una dintre arenele importante editoriale din acest moment. Au fost prezenţi peste 180 de editori din China şi 21 de scriitori reprezentativi, invitaţi cu această ocazie. O delegaţie a Federației Editorilor și Distribuitorilor de carte din Romania (FEDCR) a luat parte la cea de a 41-a ediţie a acestui târg internaţional, pentru a asista la seminarii, lansări de carte, întâlniri şi schimburi de bune practici cu federaţii europene şi asociaţii naţionale de distribuitori de carte. Totodată, delegaţia FEDCR a participat la evenimente desfăşurate la standul României, organizat pentru a 5-a oară consecutiv de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții, stand care, în acest an, a fost, în opinia majoritară, „cel mai frumos, reprezentativ şi autentic” dintre toate cele prezente. Meritul pentru realizarea sa atât de ingenioasă îi revine artistului Virgil Scripcariu şi elevilor Școlii Agatonia.
Pe 18 aprilie 2012, delegaţia FEDCR s-a întâlnit cu reprezentaţi ai European and International Booksellers Federation (EIBF), respectiv cu doamna Françoise Dubruille– director EIBF şi cu domnul John Mc Namee, Preşedinte EIBF.
EIBF şi-a prezentat dezideratele, printre acestea: reprezentarea asociaţiilor de librari în Uniunea Europeană şi EEA (European Economic Area), membri ai EIBF; dezvoltarea şi sporirea intereselor, în Europa, a distribuitorilor de carte, considerând cartea un element primordial pentru dobândirea culturii, educaţiei şi cunoaşterii de orice natură, atât pentru copii cât şi pentru adulţi.
Reprezentanţii EIBF au punctat obiectivele pe care le urmăresc: să reprezinte şi promoveze interesele librarilor în relaţie cu instituţiile europene; să ofere informaţii despre rolul distribuitorilor de carte în raport cu economia şi cultura; să asiste asociaţiile în dezvoltarea unor standarde profesionale privind vânzarea de carte. De asemenea, unul dintre scopurile EIBF este să încurajeze relaţiile şi discuţiile între asociaţiile membre ale EIBF, schimbul de bune practici, cooperarea. EIBF reprezintă peste 25. 000 de librari individuali (librari independenţi, lanţuri naţionale de librării, supermarketuri, distribuitori pe internet, alte forme de piaţă de desfacere).
Tot în data de 18 aprilie 2012, delegaţia FEDCR s-a întâlnit cu Tim Godfrey, Director executiv al Booksellers Association of the UK & Ireland (BA), pentru un amplu schimb de bune practici.
Tim Godfrey a prezentat rolul BA în industria editorială din Anglia şi Irlanda, organizaţie care reprezintă peste 95% din vânzările de carte, care promovează o multitudine de produse şi servicii pentru membrii ei. Dintre aceste servicii, cele mai reprezentative: National Book Tokens, premiile Batch (de plată şi returnare de servicii) şi Ziua Mondială a Cărţii. Totodată, a specificat că BA a sprijinit şi va sprijini Săptămâna Librăriilor Independente, High Street Campaign (de încurajare a spaţiilor cu vânzare de carte locale). De asemenea, a prezentat situaţia e-book-urilor în bibliotecile publice.
BA este una dintre organizaţiile care acordă o mare importanţă bibliotecilor publice. În cazul împrumutului de e-book, trebuie acordată o mare grijă modului în care se desfăşoară aceste împrumuturi, deoarece au existat situaţii în care librăriile împrumutau e-book-uri oricui, fără un control riguros. Acest lucru a afectat librăriile. De asemenea, există pericolul ca e-book-urile împrumutate de biblioteci să fie copiate ilegal, după cum s-a întâmplat deja ca pirateria să învingă sitemele de protecţie.
Articol preluat partial de pe www.agentiadecarte.ro.