Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronat al Cărții a fost înființată în anul 1996.
Formată la început preponderent din distribuitori de carte și-a schimbat structura în timp astfel încât în 2019 numără 51 membri dintre care 43 edituri şi 8 societăţi de distribuţie carte.
Este o asociație care își propune abordarea unei viziuni cât mai largi de colaborare între toate entităţile ce marchează drumul cărții (autori, editori, difuzori de carte).
ADEPC sprijină creația literară fiind coorganizator al Concursului național de proză Nicolae Velea și al Concursului național de poezie Radu Carneci.
ADEPC își propune să promoveze cartea și lectura prin continuarea programelor inițiate deja, asa cum sunt Festivalul Carte și Arte și campania de promovare a lecturii România citește!
Asociația sprijină dezvoltarea profesională în domeniul editorial prin organizarea de diferite Cursuri de specialitate in domeniul editorial.
Donați 2% pentru ADEPC!
Dacă realizați venituri în România și doriți să sustineți în mod direct activitatea asociației noastre puteți direcționa către noi 2% din impozitul pe venit.
În situaţia în care aveţi venituri din salarii, trebuie să completaţi cererea 230( privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual).
Dacă aveţi venituri din alte surse decât salarii (profesii libere, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor etc.) trebuie să completaţi declarația 200( privind veniturile realizate in România).
Atât în cazul cererii 230 cât şi în cazul formularului 200, chenarul dedicat sumei ce urmează a fi direcţionate nu se completează, urmând a fi completat de către funcţionarii Administraţiilor Financiare.
Datele de identificare
Asociatia Difuzorilor și Editorilor-Patronat al Cărții(ADEPC)
Codul de identificare fiscală: 9365310
Contul: RO67 BACX 0000 0012 4915 9000 deschis la Unicredit